Despre noi
Printre multe altele, istoria ne învață un lucru: cine a înțeles din timp tendințele de evoluție a economiei, cine a avut puterea de-a asimila rapid în activitatea lui sau a organizației sale cele mai noi elemente oferite de progresul tehnologic, a avut de câștigat enorm, și pentru mult timp.
Tocmai de aceea, noi, Asociația TransilvaniaCLOUD, ne propunem să sprijinim procesul de popularizare a ideii de cloud computing în România.
Acesta este obiectivul nostru major.
Ne dorim ca întreprinderile românești să cunoască conceptul de CLOUD COMPUTING, să îl înțeleagă, să capete încredere în el, și în final să utilizeze în activitatea cotidiană sisteme de software livrate în CLOUD.
Ne propunem să construim o cultură a CLOUD COMPUTINGULUI în rândul antreprenorilor români, care să pună accent pe posibilitatea de utiliza sisteme în cloud pentru creșterea eficientei întreprinderii, nu doar pentru entertainment sau infotainment, cum s-a dezvoltat îndeobște industria de colud până acum.
Invităm pe toți cei ce au același scop cu noi, pe cei ce au interese în acest domeniu, pe cei ce vor să cunoască mai multe despre CLOUD COMPUTING, să vină alături de noi.